joi, 4 martie 2010

Despre religie

Tocmai am avut o discutie foarte interesanta cu un credincios, cu un crestin, ca sa zic asa. Discutia a fost, bine inteles, despre religie si despre adevarul bibliei. Omul asta, care nu a citit niciodata biblia, era foarte convins de existenta lui Iisus si despre celelalte "cele sfinta" care sunt in biblie. Argumentul lui principal a fost intr-adevar de necombatut: faptul ca biblia, in ESENTA, nu invata la rau, ci doar la iertare si la respectarea aproapelui. Intr-adevar, nu este un lucru rau sa urmezi aceste invataturi. Face bine la societate in general. E bine sa nu omori, sa nu furi si sa nu-i tratezi pe altii cum nu ti-ar place tie sa fii tratat. Aceleasi principii le am si eu.

Ce mi s-a parut mie absurd este credinta asta oarba intr-o carte despre care nu stii mare lucru decat ca POATE a existat, si sa crezi orbeste ca tot continutul ei este exact ceea ce Iisus, Dumnezeu, Ioan, Pavel sau Matei au vrut sa ne transmita fara sa iei in considerare istoria. Adica, ganditi-va putin la istoria bibliei si cum a ajuns ea in forma asta la noi.

Biblia propriu-zisa a fost probabil scrisa de catre apostolii mentionati acolo, despre care nu prea exista mentiuni istorice. In anul 325, datorita popularitatii acestei religii, Constantin I al Romei a decis sa declare religia crestina o religie oficiala. O mare parte din populatia romana incepuse sa creada in crestinism, dar nu era suficient incat sa adopte crestinismul total in imperiu. Mai erau foarte multi care inca credeau in religia pagana, in elementele naturii sau in zeitatile apuse ale grecilor. Consiliul de la Niceea din 325 n-a fost decat o decizie politica a Romei de a oferi populatiei o religie in care sa creada si cu care sa se multumeasca. Pentru asta, canoanele crestine care existau in vremea aia au fost adaptate religie pagane, la care au fost adaugate elemente din religia greco-romana si putina astrologie si a rezultat BIBLIA pe care o citim si in care credem acum.

Biblia a fost modificata de nenumarate de ori pana in zilele noastre. A fost redactata in Consiliul de la Niceea, a fost modificata odata cu stabilirea papalitatii la Roma, si de nenumarate ori in evul mediu. Si cine stie de cate ori pana in zilele noastre. Si chiar si in zilele noastre, daca cautati putin pe Internet, exista zeci de variante ale bibliei. Ca sa nu mai zic de toate traducerile care exista si care pierd tot sensul cuvintelor originale.

Concluzia mea este ca biblia a fost doar un instrument politic de manipulare a maselor. Si sincer sa sa fiu, chiar a fost un instrument ingenios. Intrebati orice manager sau politician din zilele noastre care cunoaste tot contextul istoric, politic si religios din vremea aia si o sa va zica ca o solutie mai buna nu exista. Trebuie sa recunosc ca Constantin I a fost genial. Tot crestinismul din lumea asta i se datoreaza lui si cred ca crestinii ar trebui sa i se inchine mai mult lui decat lui Iisus. Bineinteles, dupa aia au fost si altii care au contribuit la raspandirea religiei in lume, ca papii, imparatii, mai ales Filip II al Spaniei care practic a pornit Inchizitia si a intarit religia crestina in continent si dincolo de continent(America, Asia, Africa). Toata raspandirea religiei crestine a fost facuta din dorinta de putere si de expansiune. Adevarul e ca Jihadul e un amarat copil nevinovat pe langa gigantica influenta pe care a avut-o crestinismul.

Personal, pot crede in ideea de divinitate, pot crede in cele zece porunci si chiar si in unele invataturi ale lui Iisus. Dar cand cineva imi cere sa cred ca exista un zombi cosmic care era tatal lui insusi si care o sa te tortureze vesnic daca nu crezi in el si nu-l consideri stapanul tau, astfel incat sa-ti salveze sufletul de forta raului pe care a creat-o tot el si a aruncat-o asupra lumii pentru ca o femeie facuta dintr-o coasta a unui om facut de El insusi din lut, a mancat dintr-un pom facut tot de EL si pus la dispozitia lor, parca incep sa devin Toma necredinciosul (mai cititi fraza o data mai rar :p).

Pur si simplu nu pot sa cred intr-o divinitate suprema si cu putere absoluta care creeaza niste fiinte si le inzestreaza cu liber arbitru ca apoi sa le impuna reguli. Adica ceva de genu..."bai, eu v-am facut si puteti sa faceti ce vreti.....dar...daca faceti ce vreau eu ajungeti in rai, daca nu, ajungeti in iad...dar plm..faceti ce vreti voi, ca asa v-am creat." Chiar imi imaginez un dumnezeu din asta care e foarte smecher acolo unde e si din cauza ca se plictiseste, cica..."hai sa fac ceva!!!".. si se facu ceva...oamenii. "Acum, hai sa-mi bat putin pula de ei sa ma distrez." Ii creez intr-un fel, le dau niste reguli pe care nu au cum sa le respecte pentru ca i-am facut in asa fel incat sa nu fie capabili sa le respecte...si dupa aia ma distrez...". Mi se pare sadism. Daca exista dumnezeul asta biblic inseamna ca e un sadic, clar.

Cauzele adevarate ale credintei intr-o divinitate sunt inca misterioase. Inca sunt foarte adanc ascunse in constiinta noastra. Asta nu inseamna ca ele o sa scape de scrutinele stiintei. Totul are o explicatie logica si stiintifica. Si chiar daca nu o stim acum, cred ca, orice ar fi, e mai plauzibil decat o carte scrisa acum 2000 de ani de catre niste politicieni. Pentru ca, sa fim seriosi, nu credem ce zic politicienii nostrii nici la o zi dupa ii vedem la televizor.

luni, 19 octombrie 2009

Originea berii



Mi se pare geniala explicatia asta despre modul de formare al berii. Pe scurt, berea este obtinuta dintr-un microrganism (ciuperca) care se hraneste cu substantele nutritive din ingredientele berii ( drojdia de bere, malţ, hamei şi apă) si se caca bere. Deci urmatoarea data cand dati noroc, de fapt dati noroc cu excremente de ciuperca.
Cheers si noroc!!!

vineri, 16 octombrie 2009

Sfaturi pentru boboci

Iarasi sunt boboc. Deja incepe sa se invecheasca treaba asta cu bobocul. Incep sa cred ca am o tendinta masochista de a fi vesnic anul 1. Oricum, cica a 3-a oara e cu noroc, deci poate asa o sa fie. Trecand prin asta de atatea ori, m-am decis sa impartasesc putin din experienta mea celor care sunt acum boboci pentru prima oara. Iata ce am invatat eu pana acum despre facultate.

Regulile sunt mai lejere. Ori ca stai in camin ori ca inca stai cu ai tai, te vei bucura de o mai mare libertate. Numai ai nevoie de semnatura parintilor pentru orice cacat, iti poti organiza timpul cum vrei tu, si poti face cam tot ce te taie capul. Daca vrei sa pui un poster mare cu Nicoleta Luciu goala in camera, o poti face fara probleme. Daca vrei sa te culci la 3 noapta in fiecare noapte jucandu-te Pokemon, iarasi o poti face.

Totusi, ai mai multe responsabilitati. Daca incalci vreo regula, tu singur vei suporta consecintele. Numai e mamica si taticu sa te acopere. Tu iti organizezi propriul timp. Daca in liceu te impingeau parintii de la spate sa te duci la ore, aici numai e nimeni. Scoate capul din cur si evaluaza-ti prioritatile daca vrei sa treci anul.

Totul se intampla mult mai repede. Un semestru are 13-14 saptamani. Asta inseamna ca iti vezi profesrul cam tot de atatea ori pe semestru (in cel mai bun caz). Te duci cateva cursuri si dintr-o data te trezesti ca a venit sesiunea si esti la fel de prost ca in prima saptamana. Profita de orice timp ai si incearca sa mai citesti cate un curs sau seminar din cand in cand, cand n-ai altceva de facut. N-ai idee cat de mult o sa te ajute in sesiune.

Nu inveti la ore, ci singur. Majoritatea studiului il vei face singur, nu in timpul cursului sau seminariilor. Incearca sa iei notite clare si sa intrebi profesorul sau colegii daca ai nelamuriri. Daca nu, te vei trezi in sesiune ca nu intelegi nici un cuvant din cursuri si iti garantez ca ceilalti colegi vor fi prea ocupati cu invatatul ca sa stea sa-ti explice tie materia.

Nu e obligatoriu sa te duci la cursuri. Unele cursuri chiar sunt inutile si nu vei invata nimic din ele. Incearca sa-ti dai seama din timp care merita prezenta si nu te obosi cu celelalte.

Profesorii sunt oameni. Invata sa vorbesti cu ei. Unii sunt chiar deschisi cu studentii si te pot ajuta foarte mult. Daca ai vreo nelamurire, intreaba, daca nu-ti place ceva, obiecteaza.


Facultatea e cea mai frumoasa perioada din viata ta. Profita la maxim de anii astia. Iesi in oras, imbata-te, danseaza, fa-ti de cap, iesi cu altii si fa mult sex, pentru ca mai tarziu iti va fi dor de anii astia. Totusi nu uita ca facultatea nu e doar o vacanta gratuita. In definitiv, facultatea este institutia care iti face trecerea de la viata de copil la cea de adult, si profesional si personal.

Succes!

luni, 7 septembrie 2009

Changes



Fuck yeah...2pac lives

marți, 18 august 2009

Moartea (un mic ghid)

M-am gandit de multe ori cum ar fi sa mor. Ce simti exact in momentul ala. Disperare, panica, frica sau poate relaxare si impacare. Si fizic ce simti; cat de tare poate sa te doara si mai ales cum te doare? Cred ca multi dintre noi au jucat deja "jocul" acela cu intrebarea: "Daca ar fi sa alegi, cum ai vrea sa mori?". Si de fiecare data am observat ca e greu sa dai un raspuns, pentru ca sa recunoastem, nimeni nu vrea sa moara.

Totusi, datorita stiintei si a dorintei omului sa stie cat mai multe, se pare ca putem descrie destul de amanuntit senzatiile pe care le-am simti in diferite situatii cauzatoare de moarte:

Inec
La inceput de obicei te panichezi si incerci sa-ti tii respiratia in timp ce cauti sa te salvezi. Dupa ce se instaleaza panica, oricat antrenament ai avea, cam in 90 sec incepi sa mori. Din cauza ca numai ai aer reflexul este sa tragi in piept apa; asta te face sa tusesti; si tusea la randul ei te face sa tragi mai multa apa. Aici se intampla inecul popriu zis. Prima data simti ca si cum ti-ar arde plamanii. Asta din cauza ca incepe apa sa intre in plamani si alveolele, care sunt facute sa lucreze cu gaze, nu pot face fata densitatii si incep sa se rupa. Imediat dupa asta simti o senzatie de calm si liniste. Deprivarea de oxigen duce eventual la pierderea cunostintei, oprirea inimii si in vreo 15 minute moartea creierului.

Infarct
Avanpremiera este o amorteala pe care o simti in toata partea stanga a corpului. Imediat dupa, simti o presiune care te apasa pe piept din cauza muschiului inimii care se chinuie cu ultimele puteri sa pompeze sangele. Inima se opreste de obicei dupa vreo 15 secunde timp in care bate din ce in ce mai neregulat. Din nou, moartea urmeaza dupa vreo 10-15 minute.

Pierdere de sange
Sau o moarte onorbila pentru un emo, ca sa mentin stereotipul. La asta e simplu. Cand ai pierdut cam 1.5 litrii de sange intrii in soc hemoragic. Adica te simti foarte slabit, insetat si infrigurat. La 2 litrii de sange incepe sa te ia ameteala, confuzia si pana la urma iti pierzi cunostinta. Dar nu inainte de a avea o perioada scurta de calm.

Electrocutare
Un soc electric de obicei opreste inima prima data din cauza ca si ea primeste comenzile tot prin impulsuri electrice. In confuzia de electricitate care apare, ea se opreste si la vreo 10 secunde iti pierzi cunostinta. Daca socul este destul de puternic, pierderea cunostintei este instantanee deoarece este afectat direct creierul. Se presupune totusi ca prizonierii condamnati la moarte pe scaunul electric mor de fapt din cauza supraincalzirii creierului sau a sufocarii cauzate de paralizia muschilor plamanului.

Caderea de la inaltime
Majoritatea celor care au supravietuit unei cadere de la inaltime au descris o senzatie in care timpul incetineste foarte mult. Ce le trecea prin cap n-avem de unde sa stim. Poate viata prin fata ochilor... Oricum moartea este instantanee si se datoreaza de obicei perforarii plamanilor, exploziei inimii sau spargerii cutiei craniene.

Spanzuratoare
Moartea prin spanzuratoare este cauzata de strangulare. La fel ca mai sus, iti pierzi cunostinta in vreo 10 secunde si mori in alte 10-15 minute. Totusi, daca franghia nu e legata bine si nodul nu strange gatul cum trebuie, atunci poate dura mai multe pana mori si cauza principala este asfixierea. Diferenta dintre asfixie si strangluare este ca la prima numai intra aer in plamani si la a doua numai intra nici aer in plamani si nici numai circula sange spre creier. Cea mai "umana" metoda este sa ti se ofere o cadere lunga, astfel incat la cadere, greutatea corpului sa desprinda coloana vertebrala de craniu, oferindu-ti astfel o moarte instantanee.

Foc
Asta e cel mai popular in "jocurile" alea de care vorbeam mai sus. Simplu spus, focul cauzeaza dureri foarte mari si in acelasi timp mareste si sensibilitatea pielii la durere. Deci dublu bonus. Daca ai "noroc" si arzi mai mult, incep sa se distruga nervii de la suprafata si n-o sa mai ai dublu bonus, ci doar bonus. Oricum, inainte sa te omoare focul, mai mult ca sigur ca o sa mori de la fumul toxic sau lipsa de oxigen datorata arderii. Triplu bonus.

Decapitarea
Metoda preferata a evului mediu. Rezervata pentru elita. Unele analize (teoretice) au aratat ca, creierul continua sa traiasca inca cateva secunde dupa decapitare pana consuma oxigenul care i-a ramas disponibil. Cred ca asta ar fi o frumoasa ultima priveliste, de acolo de jos. Poate apuci sa-ti vezi si ceafa. Exista declaratii ale calailor din Franta (unde era cel mai practicat sportul asta) ca ochii si buzele victemelor continuau sa se miste pana la 30 secunde dupa decapitare. Bine, asta nu inseamna ca sunt si constiente. Asta e destul de greu de confirmat, ca doar nu se mai intoarce nimeni ca sa povesteasca.


Cam astea sunt cele mai raspandite forme de a muri. Ar mai fi fost otravurile interesante, dar la cate feluri sunt, si fiecare cu aromele ei e cam greu sa generalizezi. Am observat un fapt interesant totusi. La toate mortile in care creierul are timp sa actioneze apare senzatia aia de liniste si calm. Nu pot sa nu ma gandesc la marturiile celor care au fost cat pe aci sa moara si s-au intors sa ne umple mintile cu cacaturi de genul ca l-au vazut pe dumnezeu in lumina aia alba si pe bunicu si catelul din tinerete. Nu zic ca nu i-au vazut, dar daca totul este doar un mecanism evolutiv prin care creierul pur si simplu iti usureaza trecerea. Se stie ca creierul este invadat de o gramada de hormoni gen dopamina, adrenalina, serotonina s.a. in momentul in care esti in pericol. Nu sunt toate luminitile si neamurile doar o creatie a creierului tau sub influenta la atatea substante?

In final un citat despre ce se intampla exact cu tine dupa ce mori, fara zane si ingerasi:

"As soon as the heart stops, gravity takes hold. Sometimes only minutes after death, a purple stain appears where the blood settles in the lowermost parts of the body. The skin and muscles sag, the body cools, and within 2 to 6 hours rigor mortis sets in.

Starting with a stiffening of the muscles in the eyelids, it spreads throughout the body before the muscles relax again. Rigor mortis can last between 1-4 days depending on various factors, not least the ambient temperature.

Two or three days after death, the body starts to putrefy. Bacteria which normally inhabit the body, especially the bowel, take over. The first sign of putrefaction is a green discolouration, which eventually spreads over most of the body before turning it purple and finally black."



marți, 4 august 2009

Tulburari de personalitate

Vreti sa stiti daca sunteti ok la bibilica? Va recomand testul asta:

http://www.4degreez.com/misc/personality_disorder_test.mv

Astea-s rezultatele mele:

DisorderRating
Paranoid:Moderate
Schizoid:Low
Schizotypal:Moderate
Antisocial:High
Borderline:Moderate
Histrionic:Moderate
Narcissistic:Moderate
Avoidant:Very High
Dependent:Moderate
Obsessive-Compulsive:Moderate

-- Personality Disorder Test --
-- Personality Disorder Information --

joi, 9 iulie 2009

Bere vs Iarba

Berea si iarba merg mana in mana de foarte mult timp. Totusi fiecare are punctele ei forte si punctele slabe. Hai sa vedem care cum si cand e mai tare.

Anduranta : Sa fii beat toata ziua poate fi misto dar in acelasi timp poate duce la un potential dezastru vomitiv si plin de regrete. In schimb, se stie ca tot ce-ti trebuie ca sa fii prajit de dimineata pana seara este doar dorinta de a o face si un stoc plin.

castigator: iarba

Petrecere/Club: Cine a fost prin Amsterdam si a vizitat vreun coffee shop stie cat de linistite si chill sunt (eu n-am fost dar asa am auzit). Lumea vorbeste in soapta sau sta si se holbeaza in gol. Nu prea poti sa ai o petrecere nebuna cu iarba. Umple o camera cu prajiti si pana la urma petrecerea o sa se termine cu un joc pe playstation sau cu un film (prost de obicei).

castigator: bere

Sport: Un pic de alcool iti inlatura inhibitile, si chiar poate duce la imbunatatirea reflexelor. Bineinteles, totul se duce de rapa daca te mucifici. Orice sport incepand cu fotbalul si terminand cu bowlingul este mai fun cu bere. Iarba nu te face neaparat mai prost la sporturi cat te face sa nu vrei sa le faci. Mai bine scoti playstationul si faci o fifa.

castigator: bere

Discutii: Betivii vorbesc o limba pe care doar ei o inteleg iar stonerii tind sa vorbeasca despre lucruri inutile ore intregi. Sa vorbesti cu oricare dintre ei cand esti treaz e ingrozitor.

castigator: nici una

Treaba prin casa: Cand varuiesti sau asamblezi un pat pe care tocmai l-ai cumparat pare o idee buna sa bagi si o bere doua sa faci procesul mai fun, dar inevitabil rezultatul final o sa fie un dezastru. Cand esti high capacitatea de concentrare e mai mare si se pot imbunatati unele activitati plictisitoare ca, calcatul sau datul cu aspiratorul fara sa faci mari greseli. Bineinteles mai exista si riscul sa uiti ce-i cu tine si sa lasi fierul de calcat pe camasa sau sa-ti bagi jucaria in aspirator sa vezi cum e.

castigator: iarba

Sex: Sexul e tare si cand esti beat si cand esti prajit. Cand esti beat, sexul e salbatic cu pozitii pe care nici nu stiai ca le stii si in locatii care n-au nici o legatura cu patul. Cand esti prajit, sexul e mai incet si mai tandru plin de revelatii copliaresti. "Mamaaaa ce tare e!" Chiar am zis chestia asta o data cand mi-o trageam prajit.

castigator: amandoua